Cum se trateaza pielea uscata la caini
Marina G Medic veterinarTratarea cauzei este esențială, dar poate dura luni de zile. De asemenea, regimul care include tratament general poate ajuta la îmbunătățirea rapidă a calității blănii câinelui.
Pielea uscată, solzoasă la câine este cauzată de o dereglare a ciclului normal de regenerare a pielii. În circumstanțe normale, se formează celule noi pentru a înlocui constant pielea moartă. Dacă există un dezechilibru cutanat, întregul proces are loc mai rapid, celulele superficiale ale pielii se desprind excesiv și au aspect de mătreață (cunoscute și sub denumirea de seboree uscată sau seboreea sicca). Există mai multe cauze diferite ale pielii uscate la câini, detaliate într-un alt articol. Aici discutăm despre ce produse topice poți folosi pentru pielea uscată.
Este pielea uscata o afectiune severa?
Dacă îți faci griji despre starea de sănătate a câinelui, este important să ceri sfatul unui medic veterinar. Pielea uscată și solzoasă și mâncărimea cutanată pot fi o problemă frecventă, minoră, de tratat acasă, dar există mai multe cauze care pot fi severe, așadar ideal ar fi să mergi la veterinar pentru a exclude orice cauză pentru care se recomandă tratament. Dacă observi zone ale pielii care sunt roșii, dureroase, acoperite de coji, purulente sau cu mâncărimi severe, este foarte important să ceri sfaturi specializate. Afecțiu-nile cutanate netratate se pot agrava rapid, așa că te sfătuim să rămâi vigilent. Veterinarul poate recomanda unele teste, precum analiza scuamelor cutanate sau teste de sânge, pentru a verifica dacă există paraziți, alergii și alte afecțiuni medicale.
În varianta fericită, se pot exclude cauzele mai severe ale pielii uscate, iar veterinarul poate recomanda un protocol de gestionare a afecțiunii acasă, precum utilizarea de produse topice. Tratamentul depinde, desigur, de cauză.
Regimul care include tratament general pentru cainii cu piele uscata
Poți ajuta la reducerea pielii uscate a câinelui cu acțiuni ușoare și trata cauza în același timp:
Aplicarea periodica de produse topice
Produsele topice sunt extraordinare fiindcă toate conțin ingredientele necesare direct la locul cu probleme. Produsele precum cele din gama DOUXO® S3 SEB au o formulă specială pentru a reduce excesul de sebum și mătreața datorită acțiunii Seboliance, un extract natural. De asemenea, aceste produse întăresc bariera cutanată, mențin hidratarea optimă a pielii și previn înmulțirea fungică și bacteriană exacerbată. Regimul implică șamponarea inițială și apoi aplicarea spumei la fiecare 48-72 de ore.
Mentinerea unui regim optim de ingrijire
Periajul periodic ajută la îndepărtarea particulelor de piele moartă din blana câinelui, precum și la distribuirea uniformă a uleiurilor naturale ale pielii pe tot corpul. Îndepărtarea smocurilor încâlcite și menținerea pielii aerisite ajută la păstrarea prospețimii pielii; aceasta devine mai puțin predispusă la infecții bacteriene și fungice.
Suplimente alimentare
Dacă suferă de piele uscată și mâncărime cutanată, este important să-i asiguri câinelui o alimentație bogată în acizi grași esențiali omega-3 și vitamina E. Sunt componente nece-sare pentru formarea celulelor cutanate sănătoase și ar trebui să-i mențină pielea și blana sănătoase și lucioase.
Tratarea cauzei cunoscute de piele uscata
Coaja excesivă indică probabilitatea unei cauze primare pentru pielea uscată a câinelui tău. Veterinarul este principalul tău aliat pentru identificarea cauzei și recomandarea unui tratament adecvat.
Cauzele și tratamentele includ după cum urmează:
Parazitii externi
Dacă paraziții externi precum puricii sau căpușele cauzează probleme cutanate, tratarea problemei și apoi controlarea periodică și preventivă a paraziților sunt esențiale. Este important să se trateze toate animalele din gospodărie, precum și mediul.
Alergii – alimentare si de mediu
Veterinarul va colabora cu tine pentru a stabili alergenul; fie o proteină din hrana câinelui, fie un alergen din mediu (precum polenurile, iarba etc.). În ambele cazuri, evitarea alergenului când este posibil e importantă pentru a preveni puseurile; în ceea ce privește alergiile alimentare, aceasta înseamnă să-i dai doar alimente „sigure”; dacă este vorba de alergii legate de mediu, evită alergenul cât de mult posibil. Uneori se prescrie și alt tratament, precum atenuarea mâncărimii prin produse topice +/- medicamente sau imuno-terapie. Și inițierea unui regim general de tratament pentru mătreață poate fi benefic pentru câine.
Infectii cutanate
Infecțiile bacteriene cutanate (piodermită) sau infecțiile fungice (Malassezia) pot cauza piele uscată și solzoasă. După ce se stabilește tipul de infecție, veterinarul va prescrie tratamente topice relevante antiseptice +/- orale.
Afectiuni endocrine
Unele boli endocrine la câini, precum hipotiroidismul și Boala Cushing, pot cauza piele uscată, solzoasă. După diagnosticare prin teste de sânge, veterinarul va începe tratamentul pentru boală și, în plus, câinele poate beneficia de un regim de tratament mai general pentru mătreață.
Factorii de mediu
Dacă problema vine din mediu, precum aerul uscat, utilizarea unui umidificator pe lângă regimul care include tratamentul general poate fi de ajutor pentru câine.
Bai prea dese cu sampon nepotrivit
Prea multe băi cu produse care nu sunt adaptate pentru câini pot îndepărta uleiurile naturale de pe piele, lăsând-o uscată și iritată. Șampoanele pentru oameni nu sunt potrivite pentru câini și pot usca pielea.
Alimentatie nesanatoasa
Pielea sănătoasă are nevoie de multe ingrediente de calitate, inclusiv acizi grași esențiali. Alimentația deficitară poate să nu le conțină, ceea ce, în timp, poate duce la reducerea sănătății pielii. Alți factori pot afecta absorbția de nutrienți, precum gestația, lactația și gradul de infestare cu viermi. Dacă vrei să discuți despre alimentația câinelui, persoana cea mai potrivită este medicul veterinar.
Seboreea primara
După excluderea cauzelor secundare, este foarte posibil ca patrupedul tău să sufere de seboree primară, o boală congenitală întâlnită la unele rase precum Springer Spaniel, Basset Hound, labradori, Golden Retriever, buldogi americani, Jack Russell Terrier, Cocker Spaniel, Westie, Doberman Pinscher, Dachshund, Shar Peis și ciobănești germani. În aceste cazuri, se indică menținerea sănătății pielii printr-un regim general de tratament anti-mătreață.
Recomandarea noastra
Solutia noastra pentru pielea grasa sau solzoasa
DOUXO® S3 SEB ajută la reducerea mătreței, a excesului de sebum și a mirosurilor neplăcute, iar în același timp hidratează și întărește ecosistemul pielii.