Tot ce trebuie sa stii despre seboreea la caini 

 

Seboreea schimbă calitatea blănii și uneori generează mirosuri neplăcute inconfortabile pentru toată familia care afectează legătura dintre oameni și animale. Găsirea cauzei și îmbunătățirea rapidă a calității blănii sunt esențiale pentru a reface relația specială cu câinele tău.

Marina G Medic veterinar

Seboreea la câini este o afecțiune frecventă, deși adesea rămâne neobservată pentru că nu este foarte evidentă în cazurile ușoare. Poate fi generalizată și afectează toată pielea câinelui sau mai localizată, afectând doar porțiuni mici. 

Când pielea este afectată, poate fi unsuroasă și solzoasă (și, în unele cazuri, cu mâncărimi pentru câine) și chiar destul de dureroasă. Pielea grasă, solzoasă, urât mirositoare poate afecta și relația om-animal, pentru că animăluțul este prost dispus și stăpânii nu le mai dau voie câinilor să se urce pe mobilă, dat fiind că pielea este atât de afectată. 

 

Care sunt semnele seboreei?

Câinii pot avea blana unsuroasă, uleioasă, uneori și comedoane (puncte negre) și un miros neplăcut care emană din piele în cazuri de seboree uleioasă. În funcție de cauză, uneori se observă căderea părului, roșeața cutanată și hiperpigmentarea. Semnele pot fi generalizate sau mai localizate pe o anumită zonă.

Câinii cu seboree uscată au, în general, piele uscată, solzoasă și mătreață. Hiperpigmentarea (închiderea la culoare a pielii) și roșeața cutanată apar și ele, precum și porțiuni în care părul a căzut (alopecie) în zonele afectate ale corpului.

Mâncărimea nu este în general prezentă la debut, dar poate apărea când simptomele se înrăutățesc și/sau se dezvoltă bacterii secundare ori o infecție fungică, care sunt frecvente când bariera cutanată este compromisă.

De ce sufera cainii de seboree?

De fapt, există două tipuri de seboree sau „dermatită seboreică”: uscată (seboreea sicca) și uleioasă (seboreea oleosa).

Mulți câini au o combinație între cele două.

Seboreea uleioasă canină este o afecțiune cutanată în care glandele sebacee produc o cantitate excesivă de substanță uleioasă numită sebum.

Pielea normală se înlocuiește într-un ciclu de trei săptămâni. Seboreea uscată are loc când are loc un dezechilibru între celulele cutanate noi și cele moarte. 

Seboreea poate fi o boală primară sau secundară unei alte afecțiuni cutanate sau metabolice. În marea majoritate a cazurilor, seboreea este secundară. Vârsta, sexul și rasa câinelui poate oferi câteva explicații pentru cauza primară a bolii.  

Seboreea, o afectiune propriu-zisa rara

Seboreea primară ereditară apare în general la câini de până în doi ani și se agravează în timp în timp. Cele mai frecvente rase cu seboree primară sunt West Highland White Terrier, Cocker Spaniel, Basset Hound, Dachshund, German Shepherd, Labrador Retriever și Golden Retriever. Cele mai cunoscute afecțiuni cu seboree primară includ ihtioza, o boală cutanată care nu permite dezvoltarea normală a stratului exterior de piele (bine-cunoscută la câinii Golden Retriever) și adenita sebacee, o altă afecțiune cutanată destul de frecventă în care are loc un proces inflamator împotriva glandelor sebacee din piele.

Seboreea, adesea o consecinta a unei alte afectiuni 

Cauza secundară a bolii este mai des întâlnită, cum ar fi: 

  • Paraziți, precum purici, căpușe, acarieni 
  • Infecții fungice – de regulă, infecții fungice cutanate (Malassezia
  • Alergii  
  • Factori de mediu, precum frigul, aerul uscat, încălzirea centrală   
  • Alimentație deficitară, din care lipsesc anumiți nutrienți  
  • Dezechilibre hormonale (precum bolile tiroidiene și Boala Cushing)  
  • Obezitate  
  • Ca sechele ale durerii/ artritei și îngrijirii deficitare.

Uneori nu se identifică nicio cauză directă, și atunci este numită „idiopatică”. Totuși, diagnosticul se pune după excluderea celorlalte cauze posibile.  

 

Cand e cazul sa mergi la veterinar?

Există multe cauze primare posibile de seboree canină și multe dintre ele pot necesita îngrijiri medicale dacă nu sunt tratate; se pot agrava și duc la probleme mai grave. 

Deși diagnosticarea seboreei este destul de simplă, stabilirea cauzei e mai complicată; în afară de factorii de mediu, greutatea sau calitatea hranei, toate celelalte variabile sunt cel mai bine evaluate de veterinar.

Dacă sunt prezente și alte simptome clinice (sete sau micțiune crescute, poftă de mâncare crescută, mâncărime, îngrășat sau slăbit și căutarea de locuri calde), este important să se excludă bolile metabolice care duc la seboree. 

 

Cum se diagnosticheaza seboreea?

Date fiind diversele cauze ale seboreei, veterinarul poate apela la mai multe tehnici pentru diagnosticarea seboreei. Le menționăm pe cele de mai jos: 

  • Citologia cutanată, analiza scuamelor și examinarea firelor de păr pentru a exclude bolile provocate de paraziți și bacteriene sau dermatita fungică,
  • Teste de sânge pentru a exclude afecțiuni primare precum bolile tiroidiene, boala Cushing și diabetul și pentru a explora posibilitatea unor alergii,
  • Test de piele pentru investigarea alergiilor,
  • Biopsie cutanată pentru a confirma diagnosticul de seboree primară.

 

Cum iti poti ajuta cainele in caz de seboree?

Pe lângă găsirea cauzei și inițierea unui tratament adecvat în colaborare cu medicul veterinar, poți îmbunătăți starea pielii câinelui printr-o serie de măsuri generale. În mai multe situații (de exemplu, afecțiuni endocrine), seboreea poate fi rezolvată prin controlarea afecțiunii primare, dar de obicei durează câteva săptămâni sau chiar luni. Pe lângă tratarea cauzei primare, este impor-tant să îmbunătățim rapid aspectul pielii și să-i oferim cât de mult confort posibil câinelui.

Aplica produse topice pentru a regla sebumul si productia de coji 

Produsele antiseboreice topice au scopul de a regla producția de sebum sau formarea de coji. 

Câinii cu seboree grasă au nevoie de degresare cutanată concomitent cu hidratarea pielii. Uneori, îndepărtarea excesivă a grăsimii poate afecta epiderma și poate modifica hidratarea epidermei; de aceea, alegerea produsului utilizat este crucială. Câinii la care se formează coji uscate au nevoie de normaliza-rea ciclului cutanat, eliminarea cojilor și hidratarea pielii.
 
Seboliance, conținut în gama DOUXO® S3 SEB are proprietăți de reglare a seboreei, normalizează ciclul cutanat prin împiedicarea formării de coji și contribuie la prevenirea înmulțirii fungice exacerbate stimulate în afecțiunile seboreice. Ophytrium, pe lângă alte ingrediente din formulă, permite menținerea hidratării adecvate a pielii, calmează mâncărimea dacă este prezentă și previne aderența unor potențiale bacterii patogene. 

Gama este disponibilă sub formă de șampon și spumă, care se completează perfect: șamponul este utilizat pentru spălarea inițială, îndepărtarea grăsimii, mătreței și apoi se aplică spuma la 2-3 zile sau conform indicațiilor veterinarului pentru ca ingredientele să aibă contact prelungit cu pielea. 

Pune accentul pe un regim de ingrijire adecvat 

Periajul periodic al blănii câinelui ajută la îndepărtarea celulelor de piele moartă, dă voie pielii să respire și distribuie uleiurile naturale în mod uniform pe piele. 

Ofera-i hrana de calitate

Nutriția de calitate și alimentația sănătoasă sunt vitale pentru sănătatea pielii. Întreabă veterinarul, pentru început, despre hrana echilibrată pentru câini disponibilă comercial. De asemenea, suplimentarea anumitor factori poate contribui la un rezultat clinic bun. Suplimentarea cu acizi grași (omega-3) este esențială pentru funcționarea normală a celulelor cutanate și poate contribui la atenuarea dermatitei seboreice. Acizii grași furnizează nutrienți și contribuie la o cantitate normală de sebum, îmbunătățind astfel calitatea blănii și protejând pielea. Alimentația bogată în omega-3 poate ajuta la reducerea inflamației și la îmbunătățirea calității blănii.  

dogtest3

Trateaza cauza primara conform indicatiilor veterinarului 

Tratamentul include, desigur, rezolvarea cauzei primare, precum controlarea alergiilor alimentare prin evitarea ingredientelor la care este alergic câinele tău, tratarea împotriva puricilor și menținerea regimului antiparazitar profilactic pe tot parcursul sau până se stabilește diagnosticul și apoi pe perioada tratamentului, conform indicațiilor veterinarului, pentru a trata boli metabolice precum hipotiroidismul. Fără rezolvarea cauzei primare, ai puține șanse să funcționeze orice alt tratament pentru piele. 

Pentru câinii cu seboree primară sau idiopatică, obiectivul este de a controla problema cu pielea, dat fiind că nu există leac definitiv pentru această afecțiune.

Dacă există semne de infecții fungice sau antibiotice, se optează pentru tratament cu agenți antimicrobieni. 

 

Care este prognosticul?

Câinii cu forma primară a bolii au adesea nevoie de monitorizare tot restul vieții; totuși, poate prin încercare și eroare și prin comunicare cu veterinarul vei reuși să îți tratezi câinele cu succes. Este important să aplici produse topice și să-i asiguri cel mai potrivit tratament antiparazitar. Tratamentul și intervenția timpurii sunt esențiale dacă observi ceva în neregulă cu pielea animăluțului. 

Pentru cei cu forme secundare ale bolii, atâta vreme cât este tratată și contro-lată afecțiunea primară, prognosticul pentru seboree este mai optimist. Utilizarea de produse topice poate ajuta la îmbunătățirea rapidă a aspectului pielii și ne ajută să-i oferim cât de mult confort posibil câinelui, dat fiind că managementul cauzei primare poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni.

 

4 Aspecte-cheie

de retinut

privind seboreea canina

Recomandarea noastra

SEB packagings

Solutia noastra pentru pielea grasa sau solzoasa 

DOUXO® S3 SEB ajută la reducerea mătreței, a excesului de sebum și a mirosurilor neplăcute, iar în același timp hidratează și întărește ecosistemul pielii. 

Decoperă gama