Totul despre alergiile feline
Marina G Medic veterinarAlergiile la pisici sunt destul de frecvente. Este o boală pe toată durata vieții care îți poate face pisica nefericită din cauza problemelor cu pielea și poate deteriora calitatea vieții pisicii și întregii familii. Dacă înțelegi boala și cum o poți gestiona, vei reuși să îți liniștești întreaga familie.
Poate că ai observat că pisica are mâncărimi și ai căutat informații, fiind acum pe cale să citești acest articol. Există multe boli care pot duce la mâncărime la pisici, iar pisicuțele care suferă de mâncărimi sunt adesea diagnosticate cu afecțiuni alergice. Pisicile, exact ca oamenii, pot suferi de alergii la o gamă variată de agenți; de obicei, alergiile la purici, alergiile alimentare sau alergia la un factor din mediu (de ex., polen, iarbă, acarieni de praf etc.). Această pagină te va ajuta să înțelegi alergiile feline și cum să le gestionezi.
Dincolo de mâncarime… Care sunt simptomele alergiilor la pisici?
La oameni, asociem de obicei alergiile cu simptome respiratorii precum strănut și secreții nazale. Și pisicile pot prezenta aceste simptome, deși cele dermatologice sunt mult mai frecvente. Semnele includ:
- Itch manifestations: scărpinat, curățare excesivă, frecare mai mult decât normal, „molfăitul” sau mușcatul pielii sau blănii
- Căderea părului (alopecie)
- Piele roșie și inflamată
- Plăgi, ulcere și cruste
La pisici, alergiile sunt distribuite în 6 aspecte clinice:
Prurit la nivelul capului si gâtului
Acest aspect impresionează cel mai mult proprietarii, pentru că pisicile au leziuni oribile cu mâncărimi, coji, leziuni cu ulcerații observate în jurul capului și gâtului.
Caderea parului autoindusă (alopecia)
Ai observat deja că pisica are limba aspră? Când pisicile se curăță excesiv, papilele limbii slăbesc și rup firele de păr, ceea ce duce în final la căderea părului. Așadar, unele pisici au porțiuni de piele fără păr, de regulă la nivelul abdomenului și membrelor inferioare, dar și alte zone pot fi afectate dacă ajunge la ele.
De asemenea, ține minte că unele pisici își fac ritualul de curățare când nu este nimeni în jur. La aceste pisici care se curăță doar când sunt singure, zonele fără păr pot fi singurul indiciu că pisica suferă de mâncărime.
Dermatita miliara
Dermatita miliara descrie o reacție cutanată specifică la pisici; leziunile cutanate au doar câțiva milimetri lungime și se prezintă sub formă de bob de mei.
Placa inflamata (placa euzinofila)
Leziunile cutanate foarte pruritice (cu mâncărimi) pot apărea oriunde pe corp, dar sunt cel mai frecvent observate pe zona abdominală. Leziunile au aspect de porțiuni fără păr cu zone de piele înroșită și inflamată.
Umflaturi / granuloame (granuloame euzinofile)
Se găsesc, reiterăm, pe toate zonele corpului, dar de obicei la nivelul gurii, a picioarelor din spate și a celor din față, granuloamele euzinofile sunt leziuni cu piele roșie și îngroșată, fără păr și cu ulcerații.
Ulcer la nivelul buzelor
Aceste leziuni se manifestă pe marginea buzei superioare a pisicilor afectate. Buza se poate inflama și poate dezvolta ulcerații.
Asadar, ce provoaca alergiile feline la nivelul pielii?
Reactia sistemului imunitar
Alergiile sunt o reacție exacerbată a sistemului imunitar al pisicii. Au loc când o substanță inofensivă, cunoscută și sub denumirea de alergen, este considerată nefamiliară și cu potențial dăunător.
Încercând să țină sub control și să elimine această amenințare, sistemul imunitar începe o reacție cauzată de producția unei game întregi de substanțe inflamatoare. Acestea cresc fluxul sangvin la nivelul pielii, provocând roșeață (eritem), cauzând modificări locale la nivelul țesuturilor și stimulând terminațiile nervoase, ceea ce duce la mâncărime, care constituie caracteristica de bază a afecțiunii alergice și agravează simptomele.
Deși este frecventă la oameni, histamina nu este o substanță inflamatorie majoră la pisici, motiv pentru care antihistaminicele nu sunt la fel de eficiente în tratarea alergiilor ca la oameni. Totuși, se pot utiliza pentru simptome ușoare sau ca parte a unei abordări multiple.
Alergii frecvente la pisici
În funcție de tipul de alergenul la care este sensibil pisica, alergiile se pot împărți în trei grupe:
- Dermatita alergică la pișcăturile de purici: în dermatita alergică la pișcăturile de purici, sistemul imunitar al pisicii reacționează la alergenii prezenți în saliva puricilor, inoculați în momentul când pisica este pișcată.
- Alergii alimentare: după cum sugerează și denumirea, alergiile alimentare sunt cauzate de alergenii care sunt prezenți în alimentația pisicii. Alimentele cele mai frecvente în ceea ce privește potențiali alergeni sunt vita, peștele și puiul, deși numeroase alte alimente pot declanșa o reacție alergică la pisicile sensibile.
- Dermatita atopică: în ceea ce privește dermatita atopică, acest tip de alergie se datorează alergenilor prezenți în mod natural în mediul pisicii, precum polen, iarbă și acarieni de praf, de exemplu.
Este important de reținut că, exact ca oamenii, pisicile alergice nu sunt sensibile la aceiași alergenii! Fiecare pisică alergică are propriul profil alergic, care pare a fi determinat de susceptibilitatea genetică la afecțiunea alergică și de interacțiunea sa cu mediul.
Totuși, pisicile care suferă de un tip de alergie sunt mai sensibile și la alte tipuri.
Care pisici pot suferi de alergii?
Pisicile abisiniene par a fi cu predispoziție spre alergii, deși toate rasele pot fi afectate. De asemenea, primele simptome ale alergiilor sunt de obicei sunt de obicei observate în primii trei ani de viață, dar pot fi afectate pisicile de orice vârstă.
Cum se diagnosticheaza alergiile feline?
Diagnosticarea unei boli precum afecțiunea alergică poate fi dificilă și de lungă durată. De regulă, se bazează pe următoarele:
Verificarea istoricului si examinare fizica
Informațiile clinice oferite de proprietarii pisicii și cele obținute în urma examinării fizice și dermatologice minuțioase sunt foarte importante în procesul de diagnostic pentru că există diverse simptome care, împreună, sugerează prezența afecțiunilor alergice.
Excluderea altor boli
Alergiile sunt asociate cu o gamă întreagă de simptome și leziuni cutanate, dar cel mai frecvent semn al afecțiunii alergice este mâncărimea. Totuși, pe lângă alergii, mai sunt și alte boli de piele care pot cauza/ exacerba pruritul, precum:
- Bolile provocate de paraziți, precum infestările cu purici sau acarieni (Otodectes cynotis, Demodex gatoi, Notoedres cati)
- Boli fungice, precum dermatofiția (dermafitoză) sau infecții secundare fungice (infecția cu Malassezia)
- Infecțiile bacteriene secundare
Aceasta înseamnă că, pentru a diagnostica pisica drept alergică, veterinarul trebuie să desfășoare unele teste pentru a exclude alte boli care pot cauza simptome asemănătoare.
Control antiparazitar eficient
Tratamentul antiparazitar extern al pisicii trebuie să fie mereu la zi, pentru că astfel veterinarul își poate da seama dacă pisica suferă de dermatită alergică la pișcăturile de purici. În timp, puricii pot deveni rezistenți la anumite tratamente, motiv pentru care veterinarul schimbă uneori produsul pe care îl utilizezi.
Initierea unui test alimentar
Pentru a-ți da seama dacă simptomele sunt cauzate de ceva din alimentația pisicii, veterinarul trebuie să desfășoare un test de excludere alimentară. Pisica primește o alimentație stric-tă timp de 8-12 săptămâni și nu are voie să mănânce nimic altceva! Este foarte important să nu ingurgiteze nimic altceva pentru ca testul alimentar să fie eficient; este foarte dificil pentru pisicile care au un instinct de vânătoare crescut, așa că va trebui să colaborezi cu medicul veterinar în această privință.
În funcție de istoricul alimentar al pisicii, veterinarul poate recomanda:
- O dietă hidrolizată, în care proteinele sunt fragmentate în bucăți mici pentru ca sistemul imunitar să nu le poată recunoaște ca alergeni;
- O dietă cu proteine noi, adică una care conține proteine pe care pisica nu le-a mai mâncat niciodată.
Dacă pisica își ameliorează starea în timpul testării, se poate reintroduce hrana normală pentru a vedea dacă declanșează un puseu alergic, ceea ce confirmă prezența unei alergii alimentare. Totuși, dacă lucrurile nu se îmbunătățesc în timpul testării, cel mai probabil pisica are dermatită atopică.
Ia în considerare alergenii din mediu
Pentru a stabili care alergeni din mediu provoacă reacția la pisica ta cu dermatită atopică, veterinarul poate face teste de sânge (teste serologice) și teste de piele (teste intradermice).
Cum se gestioneaza alergiile feline?
Alergiile sunt boli cronice care necesită gestionare pe termen lung. În funcție de alergenii implicați în fiecare caz, opțiunile de tratament pot varia.
Din cauza naturii complexe a acestor afecțiuni, se recomandă adesea abordarea multimodală, care constituie o combinație a metodelor de mai jos:
Evitarea alergenului
Dacă pisica nu are contact cu alergenii la care este sensibilă, sistemul imunitar nu va exagera cu reacția alergică, cauzând mâncărime și alte leziuni cutanate.
Evitarea alergenilor declanșatori se poate face de obicei la pisicile cu dermatită alergică la pișcăturile de purici dacă ești la zi cu tratamentele pentru paraziți. De aceea, trebuie să tratezi și toate celelalte animale de companie din casă, și mediul de locuit.
Și pisicile cu alergii alimentare pot beneficia de schimbarea hranei cu una care nu conține alergeni declanșatori.
Totuși, evitarea alergenului nu este întotdeauna posibilă la pisicile atopice din cauza naturii ubicue a alergenilor din mediu. Dar tot poți reduce gradul de expunere al pisicii la alergenii declanșatori, în funcție de alergenii la care este sensibilă.
Produse topice pentru a duce ingredientele exact acolo unde este nevoie
Spray-urile și loțiunile cu steroizi (acordate cu prescripție medicală) sunt adesea eficiente pentru erupțiile alergice. Alte produse topice nefarmaceutice, precum DOUXO® S3 CALM, cu o concentrație mare de Ophytrium, ajută și ele la reducerea iritației și calmarea pielii, menținând-o hidratată și restabilind funcția protectoare, limitând în același timp aderența potențialelor bacterii patogene precum Staphylococcus.
Medicamente pentru gestionarea pruritului și inflamatiei
Dat fiind că mâncărimea afectează semnificativ bunăstarea pisicii, calmarea pruritului este elementul principal al gestionării alergiei.
Există mai multe medicamente care se pot utiliza pentru a reduce mâncărimea, precum steroizi, ciclosporină, acizi grași esențiali. Veterinarul va alege cea mai bună opțiune pentru felina ta preferată.
Tratament de desensibilizare pentru a elimina cauza
Imunoterapia, de obicei cunoscută sub numele de injecții antialergice, se poate utiliza pentru a ține sub control pisica atopică. Acest tratament constă în creșterea dozelor alergenului la care este sensibilă pisica pe o anumită perioadă, desensibilizând astfel sistemul imunitar al pisicii.
Scopul imunoterapiei este de a reprograma sistemul imunitar, prevenind astfel apariția simptomelor de alergie la fiecare expunere a pisicii la alergen.
Acest tratament implică vizite periodice la veterinar pe o perioadă lungă (luni), iar rezultatele nu se văd repede.
În funcție de personalitatea pisicii și de simptomele clinice, veterinarul recomandă opțiunile de tratament cele mai eficiente pentru ca pisica să se simtă confortabil și să nu mai sufere de mâncărimi.